
Cum contribuie brandingul la succesul unui business?
Sunt foarte multe definiții atunci când ne focusăm atenția pe termenul „brand”. De la aspectul vizual al unei companii până la valorile de bază ale acesteia, brandingul este întreaga noțiune vizuală a unei întreprinderi precum și felul în care funcționează.
Mulți oameni confundă un brand cu un simplu logo, acesta din urmă fiind doar o siglă care reprezintă businessul și conceptul de bază al acestuia.
Un brand este alcătuit din mai mulți factori pe care îi vom detalia în continuare.
1. Logo și aspect vizual
Orice business trebuie să se manifeste grafic pentru a putea fi recunoscut mai ușor pe piață. Noțiunea de logo se referă la acel simbol grafic alăturat numelui companiei și rolul acestuia este de a transmite privitorului ideea brandului.
Când vine vorba de „cât de bine” arată un logo, părerile sunt împărțite, în schimb cred că putem fi cu toții de acord ca unele logo-uri vor arăta bine pentru ochii oricui deoarece sunt „corecte” din punct de vedere al designului. Deși designul este asociat adesea cu arta, în realitate nu este așa, deoarece în majoritatea ariilor de design există reguli stricte de aliniere, utilizare de forme geometrice, corespondență de tipografie, culori și așa mai departe, pe când în artă exprimarea este adesea libertină.
Printre elementele care contribuie la aspectul corect al unui logo putem enumera:
- Folosirea corectă a fonturilor și a combinațiilor dintre acestea.
- Folosirea și alăturarea corectă a culorilor
- Un logo trebuie să arate la fel de bine și când este mic și când este mare
- Un logo trebuie să arate bine atât colorat cât și în variantă alb/negru
- Un logo trebuie să arate bine când este folosit pe orice tip de material grafic publicitar (flyere, cărți de vizită, bannere etc.)
2. Valorile brandului
Valorile unui brand sunt, de fapt, idei de bază care reflectă calitatea produselor sau serviciilor oferite de un business precum și felul în care acestea vor fi ilustrate de imaginea întreprinderii.
De exemplu una dintre valorile unui brand poate fi simplitatea. O exprimare simplă și curată va oferi întotdeauna o „gură proaspătă de aer” pentru clienții obișnuiți cu procese complexe în care majoritatea businessurilor concurează într-un ritm tot mai intens și încearcă să justifice fiecare punct și virgulă.
O altă valoare a unui brand poate fi punctualitatea și execuția rapidă a serviciilor. (Vezi mai multe despre valorile unui brand)
3. Cum poate o imagine să vândă?
Sunt numeroase studii care exprimă ideea că un client poate cumpăra un produs doar pentru simplul fapt că arată bine sau că brandul le-a transmis o idee cu care acesta rezonează.
Așa cum am stabilit mai devreme, un brand nu este doar un logo, este întreaga identitate vizuală a unui business și chiar și culorile pot contribui la creșterea sau scăderea vânzărilor, iar în funcție de genul de public căruia ne adresăm va trebui să ne adaptăm stilul și culorile pentru a avea succes.
Din păcate multe branduri nu țin cont de toate aceste reguli atunci când se lansează pe piață și aleg să își dezvolte identitățile vizuale prin freelanceri mai ieftini sau prin firme care ofertează toate serviciile la un preț foarte redus.
Realitatea este că atunci când dezvoltăm un brand este exact ca atunci când creștem un copil; dacă nu investim în educație și nu îl orientăm pe calea bună pregătindu-l pentru viață, nu va avea cum să reușească să depășească mediocritatea.
În cazul nostru ideea este simplă, noi creăm branduri de succes urmărind cu atenție tot acest proces al brandingului până la implementarea acestuia în spațiul digital prin website-uri sau aplicații. De la stabilirea valorilor, alegerea culorilor, a fontului și a stilului grafic, Designify Development are rolul de a crește un business sau de a îi adăuga valoare prin toate mijloacele disponibile atât fizic cât și digital. (vezi ofertele noastre)